Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

JUDECATA DE APOI - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru JUDECATA DE APOI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 118 pentru JUDECATA DE APOI.

Ion Creangă - Cinci pâini

... la nevoie; veți cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veți face cu banii ce veți pofti. Nu sunt vrednic să vă mulțămesc de binele ce mi-ați făcut, căci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flămând ce eram. Cei doi nu prea voiau să primească, dar, după multă stăruință din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, călătorul străin și-a luat ziua bună de la cei doi și apoi și-a căutat de drum. Ceilalți mai rămân oleacă sub răchită, la umbră, să odihnească bucatele. Și, din vorbă în vorbă, cel ce avuse trei pâni dă doi lei ... Dacă e vorba de dreptate, zise judecătorul, apoi fă bine de înapoiește un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni. — De asta chiar mă cuprinde mirare, domnule judecător, zise nemulțămitul cu îndrăzneală. Eu am venit înaintea judecăței să capăt dreptate, și văd că dumneata, care știi ... că nu mai are încotro șovăi, înapoiește un leu tovarășului său, cam cu părere de rău, și pleacă rușinat. Cel cu trei pâni însă, uimit de așa judecată

 

Alexei Mateevici - Primejdia

... de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință de carte. Poate că Domnului i se făcuse milă ...

 

Anton Cehov - Primejdia

... de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma ... altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era chiar din cele proaste. Măcar că n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință de carte. Poate că Domnului i se făcuse milă ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Să nu vă bucurați

... Iuliu Cezar Săvescu - Să nu vă bucuraţi Să nu vă bucurați de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Să nu vă bucurați, prieteni,     Că astăzi râd și eu cu voi.     Eu râd, cum râde vinovatul     La ... nu-mi rămâne-n lume     Nimic de care să mă tem;     Chiar moartea fuge îngrozită,     De câte ori voiesc s-o chem.     Sunt părăsit și de satana,     Precum am fost de Dumnezeu.     Stăpân nu am, dar n-am nici lege,     Stăpân și lege sunt chiar eu.     Voi știți, am plâns viața-ntreagă,     Durerea tuturor am strâns ...

 

Alecu Russo - Critica criticii

... limba care nu-i nici a lor, nici a noastră. Critica rareori este cumpănită în lecții sau în laudă, dreaptă în judecată și învățată... nu-i destul de a ști carte și a scri, pentru a ficritică... mai trebuie neapărat judecata nepărtinitoare, cunoștințalucrurilor, a lumii ... la școala inimii omenești ar fi laa.b.c. Sfătuiești, domnule, publicul a învăța toate câte nu știu șitoate câte zic că știu... și apoi să fie critice. Acum altă gâscă... săvorbim de critica de față... începutul de la sfârșit. Domnul D. G. laudă talentul beneficientului și are cuvânt... Domnul D. G. laudă tot beneficientul de gustoasa alegere a pieselorși domnul D. G. se încurcă, sau uită cum a început articolul...pentru un critic aceasta este o ... a casnicelor obiceie, alții în sfârșit dupăcroiala duhului lor. De aice izvorăsc strâmbăturile, grimasele, ridicurile, criticele și toate cusururile care îndeamnă pe oameni sărâdă unii de alții, a se deosebi; cei învățați, înțelepți se înseamnăprin faptele care rămân. De aceea un sătean vrea să se facă vornicîn satul lui, de aceea vornicul va face, dacă poate, băietul săudascăl de biserică, ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre ... neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea ... hotare Spre răsărit mândru departe se-ntind, Vecine cu negrii, și alte popoare Care se adapă din Ganges și Ind, Se cobor la glasu-i de pe elefanți, Și-ntâi indienii se văd luminați; Apoi etiopii cu negrele fețe Și Nilul ce varsă bogatul său har Pe țărmuri slăvite, prin fapte mărețe Prin legi înțelepte ce sunt al ei dar ... ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beţiei Cuvânt împotriva beției de Alexei Mateevici „Nu beți băutură bețivă... că de vei da ochii tăi spre cap și spre pahar, mai pe urmă vei umbla mai gol decât pilugul. Și apoi vei fi ca cel mușcat de șarpe, din carele se varsă veninul“ (Pild. lui Solom. 23, 31—32) Iată la ce cale, creștinilor, aduce beția! Iată ce folos dobândește bețivul ... fiind căsătorit și având copii, soția lui și copiii totdeauna umblă goi și flămânzi. Crescând întru așa nevoie, copiii sunt siliți, neavând straie și mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, și dacă alții nu le dau cele ce cer, apoi se mai apucă și de furat și de alte răutăți. Așadar, bețivul este ca un voitor de rău copiilor săi! Iar obștii sale câte răutăți pricinuiește bețivul? Plătește el vreo dată dăjdia lui la vreme? Niciodată. Multe stricăciuni fac bețivii și trupului ... este preasfânt și preabun, dorind fiecărui om să fie cuvios și bun, la toți le voiește bine, pre toți îi cheamă la viața cea fericită. De

 

Alecu Donici - Măgarul și privighetoarea

... Alecu Donici - Măgarul şi privighetoarea Măgarul și privighetoarea de Alecu Donici Măgarul au văzut pe o privighetoare. — Prieteno, i-au zis, mă rog să mă asculți: Eu tot am auzit o vorbă de ... iscusința ta să judec singur eu. Iar buna păsăruică, pornită spre cântare, Când liniștit, abia În sine ciripea, Când tare șuiera, Când glasu-i tremura, Apoi, prin dulcea ei strigare, Întru a dragostei cei gingașe plecare Pe amorașul său chema, Și rediul desfătat, cântarea-i răsuna; Iar lumea ascultând ... și se mira. Măgarul însă de pământ S-au rezemat cu fruntea, Și au răcnit așa: "Tu versuri ai plăcute, Dar când ai asculta Cucoșul de la noi, mai bine ai cânta." Acestea auzind în suflet s-au jignit Acea privighetoare Și de atunci au contenit Pentru măgari a sa cântare. Dumnezeu să ne ferească De

 

Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l

... Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață îndelungată și bună sortire de la Dumnezeu și cea mai înaltă fericire. Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul ... și sfințiți, apoi și iubitorilor de învățătură și studioși și îndeobște fiecărui învățat, mai cu seamă pentru că este compusă în limbă comună și ușoară de priceput, am voit s-o tipăresc și pe aceasta spre folosul, cum am zis, a celor ce vor ceti-o. Dar fiindcă este ... bisericească sau politică spre recomandarea și apărarea cărții, pentru aceea și eu, cel mai mic rugător și serv al vostru, afierosesc și închin cartea aceasta de față la înălțimea cea de Dumnezeu mărită și la măreția cea de Dumnezeu păzită și cinstită a preastrălucirii voastre pentru nenumăratele voastre binefaceri și daruri cătră mine cel mai mic, spre asemenea apărare și recomandare ...

 

Vasile Alecsandri - Oprișanul

... București, Oprișanu-n Stoienești! Ce-am văzut la Oprișanul N-am văzut nici la sultanul, Că el are-n câmp, la soare, Mii și sute de mioare... Ies în vară fătătoare; Berbeci are sute-ntregi, Cu cozile pe telegi, Și ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sunt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul încă-și are Herghelii în număr mare, Două, trei, cinci mii de iepe Tot alese și sirepe, Pintenoage la picioare Cu cergi albe pe spinare Și cu doi mânzi fiecare. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul are-n sat Ogari, copoi de vânat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite, Și mai are grajduri mari, Cu cincizeci de armăsari, Jumătate arăpești Și ceilalți moldovenești! Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Scutarul lui Oprișan N-are față de țăran, Pe deasupra-i cu suman, Dar pe trup are catan Și cârligu-i de scutar Nu-i de-alun, nici de stejar, Ci de aur tot săpat Cu pietre scumpe lucrat, Și-n vârful cârligului Sub mâna scutarului Este-o ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

... câmpie, pintre flori, Iar prin relele vieții e mai greu să te strecori: Prozaice umilințe nu pot a le înfrunta. Tu vezi vremile de astăzi. Te-ntreb dacă muza ta, Poftită la tribunale, ar merge să dea cuvânt, Să spuie în bună proză de ce umblă după vânt: De ți-ar zice judecata: "Fiindcă-am aflat că scrii, Fiindcă vorbești cu norii și pui slove pe hârtii, Adu versurile tale, avem poftă să citim ... Dacă, zic, plăceri de-acestea de l-ai tăi ai fi cercat, La atâtea dobitoace suflet oare ai fi dat? Ai fi zis cu îndrăzneală de-un vulpoi judecător Că îl vezi câteodată cu puf alb pe botișor, Că în cumpăna dreptății cașul el l-a cumpănit, Până ce ... nimic s-au pomenit? La voi sunt mai domoli oameni, ei nu s-ating de nimic: Aicea dau de nevoie, orice mă încerc să zic. De voi să cânt eroismul bunilor noștri strămoși, Aud o sută de glasuri: "Ce? noi suntem ticăloși? Numai cei vechi îți plac ție? Prilejul s-a-nfățișat Și noi dovezi de virtute, curaj nu am arătat?" De ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...